”De cel puțin 10 ani suntem 2 persoane in gospodarie și dintr-o dată cică santem 4. Chiar nu înțeleg de ce. Probabil vor sa plătim și pentru socrii care au decedat!” … cam asa suna mesajul unei doamne din Sacele pusa pedrumuri (ca alte cateva mii de saceleni) in plina pandemie de notificarea Primariei Sacele ce ii trateazape toti locuitorii ca pe niste posibili mici contravenienti locali.
Dar nu este singura marturie a bataii de joc la care au fost supusi in aceste zile sacelenii. Mesajele curg si oamenii nu se mai tem sa spuna ceea ce cred si simt.
”Notificarea este total greșită, numarul de persoane trecut in ea fiind mult mai mare – în loc de 4 s-a trecut 7 și bineînțeles mi se pare un pic dubioasă relația dintre administratia publică și societatea de salubrizare”, spune un alt sacelean ce va trebui sa demonstreze ca in gospodaria sa locuiesc doar 4 persoane.
Aceeasi situatie se intalneste in majoritatea cazurilor. Notificarile Primariei Sacele au venit (sub amenintarea unei amenzi contraventionale de peste 2000 lei) cu invitatia de a merge la sediul CIBIN si de a reglementa situatia.
De altfel, este minunat cum asociază cei din primarie niște date din baza de evidență a populației ca fiind realitatea obiectivă existentă pe teren!
Nu se ține cont de cei plecați la muncă în alte localitati sau alte tari, de studentii plecați la studii. Si nici macar de persoanele decedate!
”Notificarea si datele sunt cat se poate de aiurea!! Acum umblam sa demonstrăm că in notificare sunt trecute persoane necunoscute!!! Minunat!!!”, spune o săceleancă.
Concluzia șmecheriei o trage tot un săcelean: ”O singura remarca am. Figurez cu adresa la tatal meu (la casa), fizic locuiesc la bloc. La casa am primit notificare cu persoana in plus, la bloc de ce nu am primit notificare in minus?”
Măsuri de restricționare și la Săcele unde incidența este de aproape de 5 la mie
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.