Primăria Municipiului Săcele a emis autorizația de construire pentru executarea lucrărilor de construire depozit și birouri P+2E solicitată de S.C. Foerch S.R.L.
Noua construcție se va desfășura pe o suprafață de peste 4.000m², dintre care 3.000m² depozit și peste 1.000 m² birouri, săli de training și de negociere.
Aceasta va fi construită după o arhitectură modernă, incluzând soluții eficiente energetic și prietenoase cu mediul. Investiția se va ridica la o sumă de peste 3 milioane de euro.
Foerch România este o companie care se ocupă cu vânzarea directă de articole consumabile, articole de montaj şi de ancorare pentru ateliere şi industrie, cu traditie de peste 13 ani pe piața națională și reprezintă unul dintre angajatorii atractivi de pe piața locală.
Istoria companiei a început în anul 1963, când Theo Förch a înfiinţat o firmă în Neuenstadt-Kochertürn, iar acesta a ajuns la dimensiuni impunătoare.
Astăzi, după mai bine de 50 de ani, FÖRCH face parte din intreprinderile de top cu vânzare directă de articole consumabile, articole de montaj şi de ancorare pentru ateliere şi industrie.
Supermarketul Kaufland la Săcele: Documentația tehnică intră în dezbatere publică
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.