Naționala de rugby a României va întâlni Argentina, sâmbătă, 3 iulie, ora 21:00 într-un meci test World Rugby.
Stejarii se antrenează în formula completă, după ce în aceste zile li s-au alăturat și câțiva dintre jucătorii cu experiență care evoluează în Franța.
Săceleanul Alexandru Țăruș, unul dintre jucătorii care va duce greul în prima linie a României în fața redutabilului pachet de înaintare al Pumelor, a vorbit despre acest meci și obiectivul Stejarilor.
Cum a fost revenirea la echipa națională?
Foarte bună, îmi era dor de colegi, au trecut câteva luni de la ultimele meciuri împreună și mă bucur că sunt aici. Băieții s-au reunit în urmă cu 10 zile, au avut o perioadă de pregătire fizică, am mai fost câțiva jucători care ne-am alăturat echipei în aceste zile și până la meci în cele câteva antrenamente pe care le avem punem la punct ultimele detalii organizatorice legate de joc.
Ce înseamnă pentru echipa României aceste două meciuri test?
Avem o echipă tânără, nouă aș putea spune și aceste două meciuri vor fi de bun augur pentru noi având în vedere că ultimul meci pe care l-am jucat cu o echipă din Tier 1, în afara Cupei Mondiale, a fost în urmă cu 15 ani. Este o mare oportunitate pentru echipă. Cred că sâmbătă o să avem parte de un adevărat spectacol, trebuie să ne gândim că poate fi o șansă unică în carieră să joci cu Argentina, cu prima echipă a Pumelor, trebuie să dăm totul și indiferent de cum se va termina meciul, noi vom avea numai de învățat, trebuie să rămânem cu ce e mai bun din acest meci.
Cum va fi în duelul în prima linie? Se știe că Argentina are una dintre cele mai puternice grămezi din lume…
Am urmărit pe video jocul lor, sunt foarte puternici pe grămadă, chiar în ultimele meciuri au dominat Australia și Noua Zeelandă, așa că sperăm să ne facem treaba, să câștigăm baloane pe grămadă, să le dăm posbilitatea treisferturilor să joace. Probabil lupta se va duce acolo, în primele linii pentru că dacă nu ai baloane câștigate nu ai ce să joci. Așa cum am spus, știm că sunt puternici, însă până la urmă va fi o provocare pentru noi, grămada României în ultima perioada a devenit foarte mobilă, rapidă, a crescut mult în moluri și abia așteptăm meciul.
Ce obiectiv avem pentru meciurile acestea?
Sunt două meciuri fără presiune, trebuie să jucăm cât mai bine, să ne bucurăm că vom avea acești adversari puternici, să învățăm cât mai mult, să încercăm să ne facem jocul chiar sub presiunea adversarului pentru că suntem conștienți că jocul va fi la cel mai înalt nivel. În plus, aceste două meciuri ne vor ajuta foarte mult să progresăm, să legăm mai bine relațiile de joc, să vedem practic unde suntem în aceste moment față de două echipe din TOP 10 mondial.
Alex, ce spui de primul meci al echipei Țările de Jos, recent promovată în Rugby Europe Championship, cu Georgia?
Am văzut că la pauză a fost 15-8, însă pe final au cedat, 48-15. Este un adversar de luat în calcul, nu trebuie subestimat, meciurile vor fi destul de grele și dacă ne dorim calificarea directă la Cupa Mondială din Franța trebuie să pregătim și să tratăm cu serizoitate pe teren fiecare advesar pe care îl avem în față.
sursa rubgyromania.ro
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.