În zona Gârcini, intenţia municipalităţii Săcele începe să prindă contur.
Aici, se propune prin GAL Gârcini edificarea unui ansamblu de locuințe individuale în zona fostei pepiniere silvice Tăieturica, unde Municipiul Săcele este proprietar tabular.
Potrivit unui material informativ al Primăriei Săcele, scopul acestor locuinţe este acele de a înlătura realizarea construcțiilor ilegale din zonele de protecție a rețelelor de utilitate, în albiile râurilor, în locuinţele sociale aici urmând a fi strămutaţi aceşti locuitori. (foto jos)
Primul pas a fost scoaterea definitivă din fondul forestier a suprafeței de teren de 15.400 mp şi a suprafeței de 17.600 mp din zona Gârcini, aici urmând a se dezvolta aceste locuinte sociale construite cu fonduri europene.
Acum s-a trecut la faza Studiului de Fezabilitate, pentru care Primaria va cheltui 113.700 lei+tva.
Conform ofertei, elementele şi fazele de proiectare ale obiectului contractului se vor plati de catre beneficiarul lucrarii in urmatoarele condiţii: 30% la momentul predarii studiilor de teren; 50% pe parcurs la data predarii documentatiei de arhitectura; 20% la data depunerii documentatiei S.F. beneficiarului.
Teren scos din fondul forestier pentru a face loc locuințelor sociale planificate prin GAL Gârcini
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.