Home / Actual / Avocatul Poporului s-a autosesizat față de problemele din Săcele și cere răspunsuri și măsuri administrației

Avocatul Poporului s-a autosesizat față de problemele din Săcele și cere răspunsuri și măsuri administrației

Primarul Municipiului Săcele, Virgil Popa, a intrat în colimatorul Avocatului Poporului, o instituție publică ce îi solicită răspuns față de neglijențele administrative din localitate.

În urma articolelor din Saceleanul.ro în care am prezentat situația locurilor de joacă din municipiu, dar și amânarea la nesfârșit a unor investiții de maximă necesitate precum creșa sau construirea unei săli de sport la Școala Gimnazială Nr. 4 Frații Popeea, Avocatul Poporului – Biroului Teritorial Braşov cere măsuri și explicații.

Iată cum sună solicitarea la care Primăria trebuie să ofere un răspuns.

”Având în vedere aspectele prezentate, interesul superior al copilului, atribuţiile legale care sunt conferite autorităţii pe care o reprezentaţi, precum şi prevederile art. 49 şi art. 31 din Constituţia României, coroborat cu art. 4 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, supunem atenţiei dumneavoastră situaţia mediatizată şi vă solicităm să ne comunicaţi informaţii cu privire la:

–  măsurile de verificare luate în cazul terenurilor de joacă prin solicitarea efectuării inventarierii bunurilor din domeniul public al municipiului Săcele de către autoritatea executivă.

–  situaţia creşelor din municipiul Săcele cât şi despre demersurile viitoare stabilite în vederea demarării proiectelor privind construirea/deschiderea unităţilor de învăţământ preşcolare din Săcele, cât şi date despre fondurile alocate în acest sens de către Consiliul Local.”

Instituţia Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică şi are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice.

Majorare de tarif la transportul în comun: Prețuri ca în Brașov, condiții ca în Uganda

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia