De ce nu primesc tinerii din Săcele un lot de teren pentru a-și construi o casă conform Legii 15 / 2003?
Multe persoane au cerut un astfel de teren și au fost refuzate pe motiv că nu există la Săcele suprafețe pentru a fi respectată această lege.
Este momentul să facem lumină și în acest caz.
Am solicitat Primariei Municipiului Săcele următoarele informaţii de interes public și voi reveni către săceleni în momentul în care am aceste răspunsuri.
*Care este numărul de persoane (numărul de cereri) care au solicitat o suprafață de teren pe baza prevederilor acestei legi la Săcele în perioada 1 iulie 2016 – 1 iulie 2021?
*Care este numărul de persoane care au beneficiat de prevederile acestei legi la Săcele în perioada 1 iulie 2016 – 1 iulie 2021?
*Care este suprafața totală de teren acordată conform prevederilor Legii 15/2003 la Săcele în perioada 1 iulie 2016 – 1 iulie 2021?
*Evidenţa suprafeţelor tuturor terenurilor aflate în intravilanul localităţii Săcele, terenuri proprietate privată al U.A.T Municipiul SĂCELE având categoria de folosinţă (arabil, curţi-construcţii, teren viran, terenuri altă destinaţie)
Cer conducerii Primăriei Săcele maximă transparență și răspunsurile detaliate pe care săcelenii le merită!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.