”Solicităm ferm Primăriei Săcele să ducă la îndeplire de urgență obligațiile care îi sunt impuse prin hotărâre judecătorească cu privire la accesibilizarea municipiului Săcele pentru persoanele cu dizabilități!
Acestea sunt obligații legale, conform legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și Ordinului 189/2013 privind adaptarea clădirilor civile şi spaţiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, pe care Primăria Săcele nu le pune în aplicare de ani de zile.
În martie 2020, actualul președinte al organizației locale USR PLUS Săcele, Sorin Alexandru Pară, a acționat în instanța UAT Săcele pentru nepunerea în aplicare a acestor prevederi legale, iar instanța judecătorească i-a dat câștig de cauză. Astfel, în noiembrie 2020, Judecătoria Brașov a pronunțat sentința civilă prin care a dispus UAT Săcele să îndeplinească, printre altele, următoarele obligații:
– să adapteze toate clădirile de utilitate publică, căile de acces, mijloacele de transport în comun, stațiile acestora și trecerile de pietoni, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu dizabilități
– să adapteze traseele pentru deplasare în spațiul urban pentru persoane cu dizabilități, astfel încât să permită participarea acestora la viață socială a orașului
– să adapteze bolarzii pentru a fi sesizabili de către persoanele cu deficiențe de vedere sau nevăzătoare
– să modifice și să adapteze conform normelor în vigoare toate căile de acces în instituțiile sanitare de pe raza municipiului
– să creeze zone de acces în piețe
– să înființeze și să susțină centre de reabilitare specializate
– să dezvolte programe de prevenire a handicapului, de informare a societății în privința nevoilor și drepturilor persoanelor cu dizabilități și de integrare a acestor persoane în societate
– să adapteze toaletele clădirilor aparținând domeniului public
Sorin Alexandru Pară este persoană cu dizabilități locomotorii în urma unui accident rutier. Este, de asemenea, membru în Consiliul Director al Asociației Distroficilor Musculari din România, membru al Echipei Naționale de Handbal a României în scaun rulant și activist pentru drepturile persoanelor cu dizabilități.
Ani de zile, colegul nostru a solicitat autorităților locale, în special Primăriei Săcele și AJPIS, sprijin și informații cu privire la drepturile sale, fără niciun rezultat. Mai mult, a primit răspunsuri negative și a fost umilit.
În momentul în care a fost chemată în judecată, Primăria Săcele a formulat întâmpinare, prin care a cerut respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată și a explicat că prevederile legale cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi sunt imposibil de pus în practică.
În municipiul Săcele, infrastructura nu este absolut deloc adaptată accesului persoanelor cu dizabilități, acestea neavând acces la piață, la magazine, la farmacie, la spital, la spațiile de recreere, în instituțiile publice sau în stațiile de autobuz. Astfel, este restrâns dreptul persoanelor cu dizabilități la libera circulație, acest lucru afectându-le grav calitatea vieții.
De asemenea, șansele de recuperare sau de integrare în societate ale persoanelor afectate sunt extrem de mici, neexistând centre de recuperare, programe de informare sau de prevenire.
USR PLUS Săcele susține respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Ne vom folosi de toate pârghiile legale pentru a determina Primăria Săcele să își îndeplinească obligaţiile legale și să asigure persoanelor cu dizabilități condiții pentru o viață decentă.”
conform comunicat USR PLUS Săcele
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.