Pentru un ”bizon” cu tupeu, Săcele este paradisul perfect al acestui tipar de individ agresiv, agramat și pus pe fapte anti-sociale.
Bizonul are o tigaie pe 4 roți și o parchează unde vrea mușchiul lui, căci la Săcele, indiferent de cartier, Poliția Locală este absentă cu desăvârșire.
Știe că nu are ce să pățească, pentru că în municipiul nostru, camerele de filmat ale Poliției Locale sunt folosite pentru … zic unii, războaie politice și vendete ale pesediștilor împotriva unor adversari politici. Noi nu suntem atât de siguri de aceste vorbe, dar stiți că nu iese fum fără foc.
Bizonul are un singur antidot, dar tupeul rezultat de amestecul de testosteron și substanțe, fie ele alcoolice, fie ele stupefiante, este maxim și în astfel de cazuri.
Bizonul: ”O cauți cu mine, băi jegule!”
Dacă cumva vreun cetățean din zonă, unul cu un simț civic ridicat, îi reproșează bizonului ca a parcat ”ca un bou”, ei bine, începe un show al invectivelor și flegmelor verbale menite să îl timoreze pe cetățeanul ce a sancționat un prost crescut.
Ultima astfel de poveste (prea des întâlnită în Săcele) vine din cartierul Ștefan Cel Mare, acolo unde un șofer certat cu buna cuviință a blocat ieșirea dintr-un parc.
Pus față în față cu o fotografie publicată pe un grup de Facebook, proprietarul mașinii l-a jignit pe cel ce a postat și a trecut și la amenințări de genul “lasă că vezi tu ce o să-ți fac când te prind”.
În final, ca să arate sfidător că nu are nicio teamă, șoferul a făcut și o … promisiune: ”Lasă că parchiez în fiecare zi (n.r. tot acolo) să văd ce se întâmplă, îți promit”
PS: Politia Locala, chiar nu mai aveti si voi o camera ce da spre parc si macar un angajat dornic sa faca ce scrie in fisa postului?
Veste bună! Prin aplicația 24pay puteți plăti prin telefon biletele de transport în comun la Săcele
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.