Home / Cu participare săceleană! Acțiune amplă a autorităților pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Cu participare săceleană! Acțiune amplă a autorităților pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

În perioada 19 – 20 februarie 2022, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, Poliția Municipiului Săcele și Secția de Poliție Rurală Feldioară, au organizat și desfășurat acțiuni pe raza județului Brașov, în vederea depistării și sancționării conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, dintre acestea 18 fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publicerepublicată, cu modificările și completările ulterioare și 1 sancțiune contravențională aplicată pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 132/2017.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 15.500 lei. 

De asemenea, polițiștii brașoveni au reținut 8 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, dintre acestea 7 fiind reținute pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 1 pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire. Totodată, au fost reținute 5 certificate de înmatriculare și a fost constatată o infracțiune la regimul rutier, după cum urmează:

La data de 20 februarie 2022, în jurul orei 01.20, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 43 ani, care conducea un autovehicul pe strada Poienelor din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,86 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Zi neagră! A murit Mihail Kiss, părintele culturismului și cetățean de onoare al municipiului Săcele

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia