Home / Doi tineri din Săcele au fost prinși în faptă în timp ce sustrăgeau lemn de fag din Cantonul Brădet

Doi tineri din Săcele au fost prinși în faptă în timp ce sustrăgeau lemn de fag din Cantonul Brădet

Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, precum şi al oricăror alte produse specifice ale fondului forestier naţional”.

În fapt, la data de 27 mai, în jurul orei 15,00, poliţiştii săceleni, alături de un pădurar, au depistat în flagrant, doi tineri, cu vârste de 21, respectiv 26 ani, în timp ce sustrăgeau 24 de arbori, specia fag din Cantonul Brădet.

Materialul lemnos a fost confiscat şi predat reprezentantului ocolului silvic de pe raza de competenţă.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, în care se va propune soluţie legală la finalizarea anchetei.

Subfinanțare cruntă! Sub conducerea inginerească a lui Popa Virgil, cultura și sportul suferă cumplit la Săcele – Saceleanul

Cereri fără răspuns și fără soluționare! Primarul Popa Virgil îi sfidează în continuare pe săceleni – Saceleanul

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia