Primăria Săcele anunță că până la data de 15 IULIE 2022, aveți posibilitatea de a solicita „Ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum (Solanum tuberosum) “, în cuantum de 200 euro/ha.
Conform HG 782/2022, acest ajutor se oferă:
a) producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, valabil până la 31 decembrie 2022;
b) producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu completările ulterioare;
c) producătorilor agricoli persoane juridice.
Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru producția de cartof de consum, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
a) să solicite ajutorul de minimis prevăzut de prezenta hotărâre;
b) să utilizeze o suprafață cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha inclusiv, marcată la loc vizibil cu o placă-indicator/exploatație, pe care să se găsească inscripția „Program de susținere a producției de cartof de consum, anul …………., beneficiar numărul …………………….., Direcția Agricolă Județeană ……./a Municipiului București”, cu dimensiunea minimă recomandată de 50 cm/70 cm;
c) să obțină o producție de minimum 15 tone/ha de pe suprafața prevăzută la lit. b), din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până la data de 29 noiembrie a anului de cerere.
d) să fie înregistrați în evidențele Registrului Agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu cartof de consum, în anul 2022;
e) să facă dovada producției minime realizate, potrivit prevederilor lit. c) prin documente justificative, în funcție de forma de organizare.
Persoanele interesate sunt așteptate la Registrul agricol pentru a le pune la dispoziție formularele si informațiile necesare.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.