Home / Tâlhari de Săcele! Trei tineri au abordat o victimă şi, sub ameninţare, au deposedat-o de telefon și bani

Tâlhari de Săcele! Trei tineri au abordat o victimă şi, sub ameninţare, au deposedat-o de telefon și bani

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tâlhărie calificată”.

Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că la data de 27 iunie 2022, în jurul orei 01.25, trei persoane de sex masculin, ar fi abordat un tânăr, în vârstă de 17 ani și întrebuințând acte de amenințare, l-ar fi deposedat de un telefon mobil și o sumă de bani.

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au depistat și identificat cele trei persoane, ca fiind trei tineri, cu vârste cuprinse între 15 ani și 17 ani din municipiul Săcele, județul Brașov, aceștia fiind predați polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale, în vederea efectuării activităților procedurale.

În continuarea cercetărilor, cadrele de poliție au stabilit faptul că unul din tinerii în cauză ar fi avut asupra sa o armă metalică, fără muniție, nesupusă autorizării, pe care i-ar fi arătat-o persoanei vătămate, în vederea creării unei stări de temere.

În baza probatoriului administrat în cauză, cei trei tineri au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, ulterior instanța a dispus măsura arestării pentru o perioadă de 30 de zile față de doi dintre aceștia, pentru al treilea tânăr, fiind dispusă măsura controlului judiciar.

„În continuarea cercetărilor, cadrele de poliţie au stabilit faptul că unul din tinerii în cauză ar fi avut asupra sa o armă metalică, fără muniţie, nesupusă autorizării, pe care i-ar fi arătat-o persoanei vătămate, în vederea creării unei stări de temere”, a precizat comisar de poliţie Alina Ivan, purtător de cuvânt IPJ Braşov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

(VIDEO) A început sezonul fugăririi ursului la Săcele. Vizită nocturnă în Electroprecizia și Satulung – Saceleanul

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia