Evit discuțiile pe teme vagi sau alarmiste, în special atunci când acestea nu sunt altceva decât exerciții de escaladă ale unora care vor să profite de temerile ori fricile cetățenilor în scop electoral.
Totuși, atunci când spectacolul devine dezinformare, cred în principiul auto-sesizării.
O spun clar! Nu, nu sunt în pericol prosumatorii mici.
Așa numita taxă pe soare, DACĂ se va aplica din 2026, îi va viza, în principal, pe producătorii mari de energie regenerabilă, anume pe cei care fac asta sub forma unei activități economice.
Dacă ar fi să facem o paralelă de sezon, probabil vă amintiți când se vindeau pungi cu aer de pe stadioanele care găzduiau campionate și meciuri de fotbal . Taxa i-ar viza nu pe cei care vor să respire aer de cupă sportivă, ci pe cei care, folosindu-se de contextul sportiv, gândesc afaceri în vederea obținerii unor profituri.
Or, acesta este de fapt unul din principalele roluri ale statului, iar asta v-o spune un liberal: încercarea asigurării unui echilibru socio-economic pentru cetățenii unui stat
Reiau, în final, invitația de a privi lucrurile responsabil și critic constructiv. În vremuri ca cele pe care le traversăm, amăgirile pot deveni periculoase, iar cei care au luat deja startul alegerilor din 2024 le vor folosi ca pe niște himere pentru un popor încercat oricum parcă prea mult.
conform postare Facebook, Banciu Ionut Sorin – Secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.