2,8 milioane de locuințe vor primi de la 1 februarie sprijinul de 1400 lei pentru plata utilitaților
Primele carduri de energie au fost deja tipărite și vor ajunge începând cu 1 februarie la cele 2,8 milioane de locuințe vizate de programul guvernamental. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Marcel Ioan Boloș, împreună cu directorul Poștei Române, Valentin Ștefan au vizitat Fabrica de Timbre unde a fost tipărit primul card.
Poșta Română se va ocupa de distribuirea cardurilor, a înștiințărilor și a formularelor necesare asociațiilor de proprietari, colectarea declarațiilor pe proprie răspundere și de efectuarea plăților prin serviciul de mandat poștal.
Ajutorul va putea fi utilizat începând cu 20 februarie și are o valoare de 1.400 lei, care se acordă în două tranșe a câte 700 lei, în lunile februarie și septembrie.
Se pot plăti facturi curente ori restante la electricitate, gaz și orice formă de încălzire (inclusiv termoficarea în sistem centralizat), până la 31 decembrie 2023.
Cei patru milioane de beneficiari sunt: pensionarii peste 60 de ani cu pensia sub 2.000 lei, pensionarii de invaliditate cu venituri sub 2.000 lei, persoanele cu handicap grav, accentuat ori mediu cu venituri sub 2.000 de lei, familiile cu alocație de susținere și cei care încasează ajutor social.
Bugetul total al programului este de 4 miliarde lei, bani proveniți din fondurile europene negociate de ministrul Marcel Ioan Boloș cu Comisia Europeană.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.