Administrația județeană din Brașov are în plan modernizarea și digitalizarea a 30 de biblioteci, prin intermediul unui proiect depus pentru obținerea de fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Valoarea totală a proiectului este de aproape 20 de milioane de lei, iar obținerea acestei finanțări va permite modernizarea radicală a Bibliotecii Județene și a încă trei biblioteci, care vor deveni huburi locale pentru educație, moderne și atractive.
Acestea vor fi dotate cu săli de curs, ateliere de robotică, imprimante 3D, studiouri video și VR, pentru a deveni adevărate centre comunitare.
În plus, proiectul prevede schimbarea sau modernizarea echipamentelor informatice pentru toate celelalte biblioteci publice din județ.
Vicepreședintele CJ Brașov, Szenner Zoltan, a subliniat importanța acestui proiect pentru dezvoltarea culturală și educațională a comunității locale.
Lista bibliotecilor publice care au fost incluse în proiect şi care vor beneficia de renovare şi/sau de dotare cu echipamente:
– Biblioteca Județeană “George Barițiu”;
– Biblioteca Municipală Codlea, Biblioteca Municipală Făgăraş, Biblioteca Municipală Săcele;
– Biblioteca Orășenească Ghimbav, Biblioteca Orășenească Râşnov, Biblioteca Orășenească Rupea, Biblioteca Orășenească Victoria;
– Biblioteca Comunală Apaţa, Biblioteca Comunală Bran, Biblioteca Comunală Budila, Biblioteca Comunală Cristian, Biblioteca Comunală Drăguş, Biblioteca Comunală Dumbrăviţa, Biblioteca Comunală Feldioara, Biblioteca Comunală Hălchiu, Biblioteca Comunală Hârseni, Biblioteca Comunală Hoghiz, Biblioteca Comunală Homorod, Biblioteca Comunală Măieruş, Biblioteca Comunală Mândra, Biblioteca Comunală Moieciu, Biblioteca Comunală Ormeniş, Biblioteca Comunală Părău, Biblioteca Comunală Poiana Mărului, Biblioteca Comunală Racoş, Biblioteca Comunală Şinca, Biblioteca Comunală Vama Buzăului, Biblioteca Comunală Voila, Biblioteca Comunală Vulcan.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.