Un bărbat fără domiciliu a fost reținut de polițiștii brașoveni după ce ar fi agresat o femeie, într-o stație de autobuz, spune bizbrasov.ro
„La data de 25.05.2023, în jurul orelor 20.00, Poliția Brașov a fost sesizată, prin S.N.U.A.U 112, cu privire la faptul că, în Livada Poștei, din municipiul Brașov, în zona stației R.A.T., a avut loc o agresiune.
În urma celor sesizate, la fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției 1 Poliție Brașov, care a identificat persoana vătămată, o femeie în vârstă de 40 de ani, domiciliată în municipiul Săcele.
Din cercetarile efectuate a rezultat faptul că, în timp ce aștepta autobuzul în stație, ar fi fost agresată fizic de către o persoană cu un obiect și ulterior lovită cu brațele, astfel că, în urma loviturilor primite, victima s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de un zid de beton.
Victima a fost condusă ulterior la Spitalul Județean Brașov pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma activităților investigative efectuate, polițiștii au identificat agresorul, un bărbat în vârstă de 37 de ani, fără domiciliu stabil, acesta fiind condus la sediul Sectiei 1 Politie Brașov în vederea continuării cercetărilor.
Față de suspect s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de lovirea sau alte violențe și s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
sursa text bizbrasov.ro
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.