La data de 28 iunie a.c., în jurul orelor 19.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au oprit pentru control, pe strada Viitorului din municipiul Săcele, un autovehicul care era condus de un bărbat, de 70 de ani, sub influența alcoolului.
Pentru că cel oprit prezenta halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,98 mg/l. Având în vedere rezultatul obținut, polițiștii au condus persoana la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, în care polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ” conducerea unui autovehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante”, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să se propună soluție legală.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.