Excelenţa Sa domnul Han Chunlin, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, efectuează în perioada 1-2 august prima sa vizită oficială în judeţul Braşov.
Înaltul oficial, însoţit de secretarul Qiao Junjie şi ataşatul diplomatic Qi Xinyu, a fost primit în cursul zilei de ieri, la sediul Consiliului Judeţean Braşov, de preşedintele Todorică Şerban, alături de vicepreşedintele Ciprian Sterpu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov, Silviu Costea, şi directorul executiv Mihai Pascu.
Timp de o oră, oficialităţile celor două ţări au analizat stadiul actual al relaţiilor bilaterale şi perspectivele de dezvoltare în plan economic, comercial, turistic, investiţional şi cultural, cu atât mai mult cu cât între Judeţul Braşov şi Provincia Liaoning este în vigoare un Acord de Prietenie încheiat în urmă cu 30 de ani.
Preşedintele CJ Todorică Şerban a făcut o succintă prezentare a judeţului Braşov sub aspect administrativ, a evidenţiat atuurile judeţului din punct de vedere economic şi a accentuat faptul că funcţionalizarea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav creează premisele ca atât turiştii, cât şi oamenii de afaceri din China să ajungă mai uşor în judeţul nostru.
Delegația chineza a ajuns și la Săcele
Ambasadorul Han Chunlin a ajus si la Săcele, unde a vizitat Parcul Industrial Electroprecizia. Acesta a fost interesat să cunoască facilităţile fiscale pe care autorităţile le pot asigura oamenilor de afaceri interesați să investească în judeţul Braşov, remarcând că în domeniul industrial oportunităţile de cooperare bilaterală sunt foarte bune.
”Excelenţa Sa domnul ambasador Han Chunlin a apreciat investiția de la Săcele despre care a aflat ca s-a realizat prin efort de capital 100% autohton.
De asemenea, domnia sa și-a manifestat dorința de a susține parteneriate solide pe termen mediu și lung între administrația parcului Industrial Electroprecizia și firme cu capital chinez ce doresc o dezvoltare în spațiul comunitar european.
Diversitatea firmelor prezente în parc, industriile în care acestea activează, poziția geografică a parcului de la Săcele, accesul facil la DN1A, precum și accesul rapid către viitoarele autostrăzi ce vor ajunge la Brașov, dar și către Aeroportul Internațional Brașov sunt alte puncte de atracție ale Electroprecizia Industrial Park”, spune Ciprian Sterpu, vicepreședintele Consiliului Județean Brasov.
”Au fost identificate perspective cu potențial de cooperare în domeniile economiei și comerțului, iar Domnul Ambasador și-a arătat disponibilitatea să continue identificarea perspectivelor de colaborare din domeniul afacerilor prezentate și de a promova încheierea unor parteneriate de colaborare între oamenii de afaceri, investitorii chinezi și firmele care își desfășoară activitatea în Parcul Industrial Electroprecizia”, a declarat Adrian Secelean, Președintele Consiliului de Administrație și CEO Electroprecizia
În cea de-a doua zi a şederii la Braşov, ambasadorul Republicii Populare Chineze va face o vizită la Universitatea Transilvania şi la Institutul Confucius.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.