RATBV crește calitatea serviciului de transport pe linia metropolitană 710, Brașov (terminal Roman) – Săcele (cap linie Garaj), prin alocarea de noi resurse, fapt care generează mai multe curse efectuate în zilele lucrătoare.
Acest nou orar ține cont de valorile de trafic înregistrate în Săcele după începerea școlii, precum și un timp mai scurt de așteptare în stații la orele de vârf.
Concret, de sâmbătă, 23 septembrie 2023, se va modifica graficul de circulație al autobuzelor de pe linia 710, aceasta deoarece va fi optimizat întregul orar.
În aceste condiții, în zilele lucrătoare numărul de curse tur – retur efectuate pe această linie va crește de la 77 la 81.
De asemenea, noul orar, implementat cu aprobarea Asociației Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov, va permite respectarea timpilor de trecere prin stații chiar și la orele de vârf, în perioadele în care valorile de trafic sunt foarte ridicate pe raza municipiului Săcele.
De menționat faptul că orele primelor curse și al ultimelor curse, atât în zilele lucrătoare, cât și în cele de sâmbătă, duminică ori sărbători legale, se păstrează.
Afișele cu noile orare de circulație vor fi postate pe site-ul www.ratbv.ro și în toate stațiile de pe traseu, urmând a purta mențiunea ”Valabil din 23.09.2023”.
Facem mențiunea că în toate autobuzele de pe linia 710 plata călătoriilor se poate face cu ajutorul cardurilor de transport RATBV, cardurilor bancare (direct la validatoarele ce poartă siglele VISA/MASTERCARD) sau cu telefoanele mobile, prin aplicația 24pay (fără scanarea vreunui cod).
De asemenea, având în vedere numărul mare de utilizatori al acestei linii, RATBV a încheiat în ultima perioadă o serie de contracte cu firme terțe din Săcele, care vând bilete pe hârtie: La Cabari (Bdul. Brașovului 162), 4ULADA (G. Moroianu 396), Diaconu N. PFA (Piața Libertății), Li Mercur (Bdul. Brașovului 162), Gabocimp (T. Vladimirescu 489A), Comixt (G. Moroianu 113), Mardor Sercom (G. Janos 5), Calliope (chioșc presă Electroprecizia), Oficiul Poștal 1 Săcele (Str. A.I. Lepădatu 9), Eva Gym (G. Moroianu 111).
conform comunicat RAT Brasov
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.