Pe data de 11 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele, cu sprijinul luptătorilor SAS Brașov, au organizat și desfășurat o acțiune amplă în municipiul Săcele.
Scopul acestei acțiuni a fost menținerea unui mediu de siguranță adecvat pentru comunitate, cu accent pe prevenirea infracțiunilor îndreptate împotriva persoanelor și bunurilor acestora, precum și combaterea consumului de substanțe interzise.
Pe parcursul acțiunii, aproape 50 de persoane au fost supuse procedurii de legitimare, iar aproximativ 30 de vehicule au fost verificate în detaliu.
Rezultatul eforturilor actiunii a fost vizibil prin aplicarea a 15 sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de aproximativ 2.000 de lei.
Aceste amenzi reprezintă un semnal clar că încălcările legii nu vor fi tolerate în comunitatea săceleană.
În plus, în urma acțiunilor întreprinse, au fost suspendate 3 permise de conducere, ca măsură preventivă pentru siguranța tuturor participanților la trafic.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.