- În urmă cu 20 de ani, România avea un PIB/cap de locuitor în termeni de paritate a puterii de cumpărare (ppc) de doar 26% din media UE. Acum, PIB/capita la paritatea puterii de cumpărare (PPC) este 76%, la egalitate cu Ungaria și deasupra Greciei (67%), Letoniei, Croației, Slovaciei, Serbiei și vecinilor bulgari.
- Investițiile, locurile de muncă și absorbția eficientă a fondurilor europene au generat o dezvoltare accelerată în ultimii 20 de ani.
Potrivit celui mai recent studiu care analizează situația economică a județelor României, în vârful clasamentului PIB/cap de locuitor pe țară se află județe conduse de un președinte al Consiliului Județean din partea PNL.
După Municipiul București, clasamentul este ocupat de județele Cluj, Ilfov, Timiș, Brașov, Constanța, Prahova, Sibiu și Alba.În localitățile cu administrație liberală (Cluj, Ilfov, Timiș, Brașov, Constanța, Prahova, Sibiu) urmărirea constantă a viziunii ce pune accent pe dezvoltare prin investiții se traduce deja atât prin creșterea calității vieții, cât și printr-o dinamică crescută a investițiilor și economiei private.
”Politica aplicată de liberali este bazate pe investiții.
Aceasta a fost aplicată/accelerată și la nivel național din 2020 încoace odată cu preluarea conducerii guvernării de către PNL și va aduce roade așa cum a adus deja acolo unde a fost aplicată local.
Iar efectele pozitive asupra calității vieții și economiei din zone cu astfel de investiții realizate recent încep să se vadă și ar trebui remarcate și popularizate mai mult.
Administrațiile locale liberale au absorbit fonduri europene, au atras investitori și au pus toate resursele în dezvoltarea județului pe care îl coordonează. Conform studiului, autoritățile din județele de top și-au redus dependența de banii primiți de la București și au reușit să își crească veniturile obținute pe plan local.
De asemenea, în ceea ce privește cheltuielile, județele cu administrație liberale investesc considerabil în îmbunătățirea serviciilor publice și a calității vieții.”
Partidul Național Liberal, prin reprezentanții săi, continuă dezvoltarea României. Succesul acestor administrații, precum și măsurile luate deja pe plan local în ultimii ani sunt o garanție că lucrurile vor fi la fel și în viitor.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.