Publicatia bzb.ro anunta ca Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a săvârşit marţi, 21 mai, Sfânta Liturghie arhierească cu ocazia hramului la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din cartierul braşovean Răcădău.
Alături de soborul slujitor, s-a săvârşit şi o slujbă de pomenire a ctitorilor sfântului lăcaş, iar părintele paroh dr.
Vasile Alexandru Prodea a mulţumit ierarhului pentru grija părintească şi împreuna slujire la hramul lăcaşului de cult.
Tot pe 21 mai, teologul Ovidiu Marcu a fost hirotonit diacon, iar părintele Dumitru-Bogdan Bădiţă din parohia Săcele-Satulung III a fost hirotesit iconom stavrofor.
Distincția de iconom stavrofor este un rang bisericesc onorific acordat preoților iconomi cu activitate bisericească excepțională.
Iconomul stavrofor poartă ca semn distinctiv cruce pectorală, brâu roșu, iar la serviciile religioase, bederniță.
sursa Zi de mare hram la Braşov, Predeal şi Râşnov | Buna ziua Brasov (bzb.ro)
Candidații PNL se află pe poziția 4 pe toate buletinele de vot de la Săcele (P) – Saceleanul
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.