Nu sunt un om implicat în viața comunității la Săcele, sunt un simplu locuitor. Aici dorm, dar lucrez și trăiesc 75% în Brașov.
Nu e nicio problema, zic eu, așa ca mine sunt sute de săceleni, poate chiar mii. Nu i-am numărat eu pe toti, dar îi văd dimineața în tranzit spre Brasov și seara când vin acasă.
Noi ne-am mutat acum ani buni aici pentru liniște. Ne place la Săcele chiar dacă nu avem toate condițiile. A fost un schimb avantajos, să zicem asa. Casa ne-a costat mai puțin atunci decât în alta parte, acum nu am mai vinde-o pentru nimic.
Mai e și praf pe stradă, mai sunt și animale fără stăpân care umblă aiurea, mai este și noroi când plouă, dar să zicem că suntem în general OK cu decizia noastră.
Cu ce nu mai suntem OK este cu ceea ce se întamplă în jurul nostru. De ceva timp am inceput sa fim mai atenti la chestiunile din comunitate.
Mai vin materiale prin poșta, mai citim pe internet. Incepem să devenim săceleni autentici, cu tabieturile zonei.
Avem copii de scoala si suntem oameni din clasa mijloc asa ca incercam sa ne comportam ca atare: vrem niste condiții în comunitate care să permită dezvoltarea înfloritoare a acestei clase de mijloc.
La Săcele așa ceva nu există … de ani buni nu ne regăsim în nimic. Nimeni nu ne bagă în seamă decât la alegeri, când ni se promit condiții, care nu mai vin niciodată.
În oras nu ai ce face, tot ce e important pentru copiii noștri facem în Brasov: curs de balet, curs de pictură, academia de fotbal și mai ales … bazinul de înot.
Nu vrem sa ne plangem, dar ce naiba se intampla aici, de nu exista nimic? Un municipiu cu 30.000 + locuitori care nu le ofera locuitorilor sai agrement, cultura, sport … Ce naiba?
Hoțiile ne vor face să plecăm!
In schimb ceea nu vom accepta niciodata sunt hotiile, iar aici cei ce ne conduc la Sacele (zice lumea ca deja de ani buni) sunt experti.
Saceleni, spuneti NU hotiilor, banii publici sunt tot ai vostri. Tot de la voi se fura! Tot din viitorul copiilor vostri se ia! Am tot citit de situatii dincolo de litera legii cu actualul primar si ai lui in frunte. Iar cand a venit momentul votului, a iesit aceelasi primar? WTF? Sacelenii accepta hotia? Tolereaza mafia? Ne plac banditii?
Daca da, atunci săcelenilor nu le pasă! Așa că ce sa zic, celor ce conduc, … furați mă, furați. Furați tot!
Noi avem o casa aici si un destin in lume … Asa ca, putem pleca cum am venit.
Dar Sacele nu pleaca nicaieri, doar sărăceste pe zi ce trece, ca de arat mai bine, poate doar pe ici, pe colo.
Ah, si inca ceva, noi nu spunem nimanui ca stam in Sacele, ca ne rade lumea … desi este mai frumos la noi decat la altii din cercul de prieteni.
Asta inseamna sa ai reputatie proasta! Dar proasta rau de tot!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.