Spitalul Municipal Săcele a modernizat cabinetul de planificare familială aflat în Policlinica Săcele. Investiția a fost realizată prin #PNRR în cadrul proiectului „𝐌𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐛𝐢𝐧𝐞𝐭 𝐝𝐞 𝐩𝐥𝐚𝐧𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐥𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐒𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐌𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐥 𝐒𝐚̆𝐜𝐞𝐥𝐞”. Valoarea totală a acestuia este de 394.736,64 lei cu TVA.
Planificarea familială – Esențială pentru prevenirea sarcinilor nedorite și protejarea sănătății tale!
Prevenirea sarcinilor nedorite este o componentă esențială a planificării familiale. Aceasta presupune utilizarea metodelor contraceptive adecvate pentru a evita sarcinile neplanificate, astfel încât partenerii să aibă control asupra momentului în care aleg să aibă copii.
Sarcinile nedorite pot avea un impact semnificativ asupra vieții unei persoane, inclusiv asupra sănătății fizice și mentale, educației și oportunităților profesionale. Acestea pot conduce la stres emoțional și dificultăți financiare pentru multe familii.
Astfel, prin prevenirea sarcinilor nedorite, fiecare persoană are ocazia de a lua decizii mai bune pentru sănătatea sa, pentru viitorul său și pentru viața sa de familie.
Care sunt beneficiile prevenirii sarcinilor nedorite?
Autonomie și control: Persoanele își pot gestiona viața reproductivă. În acest mod, acestea își poate stabili obiectivele educaționale și profesională înainte de a deveni părinți.
Sănătate și siguranță: Evitarea sarcinilor nedorite poate contribui la prevenirea riscurilor asociate cu sarcinile precoce sau cu cele de la vârstă înaintată. Totodată, acest lucru reduce riscurile de sănătate pentru mamă și copil, inclusiv complicațiile în timpul nașterii.
Acces la informații și consiliere: Oferirea de informații corecte și accesibile despre metodele contraceptive ajută oamenii să facă alegeri conștiente și să își protejeze sănătatea.
Cabinetul de planificare familială este locul unde se oferă informații detaliate și personalizate, astfel încât fiecare persoană să poată alege metoda contraceptivă care i se potrivește cel mai bine. În plus, consilierea adecvată ajută la clarificarea miturilor legate de contracepție și la eliminarea temerilor privind metodele disponibile.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.