Cunoscutul luptător K1, Nicu Dascălu, este acuzat că l-a bătut crunt pe un tânăr de 21 de ani din municipiul Săcele. Scandalul ar fi pornit de la faptul că victima a dat muzica prea tare şi ar fi deranjat vecinii.
Tânărul susţine că fostul campion l-a lovit cu pumnii şi picioarele până când l-a băgat în spital. Nicu Dascălu nu recunoaşte acuzaţiile şi spune că victima ar fi primit corecţia chiar de la rudele lui.
Scandalul s-a petrecut duminică seara, într-un cartier de case al oraşului Săcele. Un tânăr de 21 de ani, care făcea reparaţii prin gospodărie, a pus muzica în boxe şi a dat volumul la maximum.
La un moment dat, povesteşte el, s-a trezit atacat de fostul luptător Nicu Dascălu, furios că sora lui, care locuieşte în aceeaşi curte, nu se poate odihni. Cu capul spart şi trupul plin de lovituri, victimă a fost dusă cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Braşov.
Fostul campion nu recunoaşte acuzaţiile. Spune că tânărul a fost bătut chiar de rudele lui, agasate şi ele de zgomotul infernal. Scandalul va fi investigat de poliţie, dar numai după ce victima va depune plângere penală: „M-a prins de gât, m-a strâns foarte tare până am leşinat, mi-am pierdut cunoştinţa şi a început să mă ia în pumni şi picioare“, a declarat victima, pentru ProTv.
De partea luptătorului ar fi intervenit chiar unchiul victimei, povestesc martorii. Tatăl tânărului a sărit în apărarea fiului, dar susţine că şi el a încasat bătaie.
Fostul campion neagă totul. Spune că victima ar fi fost lovită doar de unchiul ei. Rudele tânărului sunt însă speriate şi se tem ca luptătorul se va răzbuna.
Tânărul e decis să depună plângere la poliţie, dar aştepta mai întâi certificatul medicului legist. Nicu Dascălu a fost campion mondial de karate şi a devenit cunoscut în ultimii ani pentru rezultatele din circuitul de lupte K1.
sursa: newsbv.ro
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.