Home / Actual / Săcelele reprezentat la “Cupa Presei la Gătit” în weekend

Săcelele reprezentat la “Cupa Presei la Gătit” în weekend

Ciprian Sterpu (căpitan), Kendi Ernest și Stroie Mugurel Sebastian fac parte din echipa de bucătari amatori/gurmanzi profesioniști a Saceleanul.ro ce va reprezenta orașul Săcele la prima ediție a Cupei Presei la Gătit ”Să-nfigem penița-n bucate!”. Evenimentul organizat de Guerilla Cooking se va desfășura în weekendul 17-19 iulie la Cristian și se adresează reprezentanților massmedia, ziariștilor, purtătorilor de cuvânt și ofițerilor de presă din instituțiile publice.

Regulile sunt simple: fiecare echipă va primi o cutie cu ingrediente – mistery box – în care se vor afla toate ingredientele necesare pentru a găti la ceaun 50 de porții dintr-un preparat clasic din bucătăria românească, ungurească sau săsească. Repartizarea cutiilor cu ingrediente se va face prin tragere la sorți.  În concurs sunt înscrise 12 echipe care se vor bate-n “tocănit” pentru unul din cele 3 locuri de pe podium, dar care vor încerca și să evite “câștigarea” Lingurii Frânte sau a Tuciului Spart, premii care vor fi acordate celor mai nereușite preparate. Juriul format din 3 membri va puncta aranjarea, servirea, igiena, tehnica de lucru profesională, inovația, compoziția și gustul preparatelor.

Programul evenimentului este următorul:

Joi, 16 iulie 2015 delimitarea spațiului alocat și montarea instalațiilor necesare bunei desfășurări a concursului.
Vineri, 17 iulie 2015, între orele 9:00 – 22:00 va fi prima zi de târg tradițional. Seară de muzică folk. Purceluș la proțap, ciolane și multe grătare! Desigur bere și foc de tabără!
Sâmbătă, 18 iulie 2015, evenimentul va începe la ora 9:00 cu deschiderea târgului și pregătirea pentru concursul de gătit, va continua cu concursul de gătit, concerte de muzică populară, jurizarea concursului, festivitatea de premiere, și se va închide la ora 22:00.
Duminică, 19 iulie 2015, începând cu ora 10:00, membrii ACEEA și Guerrilla Cooking împreună cu reprezentanți ale celor mai faimoase restaurante din Brașov vor pregăti specialități culinare, spre deliciul spectatorilor. În paralel, pe scenă vor fi prezente trupe care vor face un show muzical ”aromat” de condimentele bucătăriei!

11698836_916835701672695_1094245937711783803_o

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply