Home / Actual / Silviu Bălan a stabilit un record nou pe creasta Făgărașului

Silviu Bălan a stabilit un record nou pe creasta Făgărașului

Săceleanul Silviu Bălan a reușit duminică să străbată în alergare creasta Făgărașului în doar 13 ore și 18 minute, traseul măsurând circa 82 km și 6000 metri diferență de nivel. Precedentul record, de 15 ore și 30 de minute, a fost deținut din 2011 de clujeanul Zsolt Kovacs.

Silviu a plecat la ora 6:00 de la Mănăstirea Turnul Roșu, la ora 10:37 a ajuns pe Vf Negoiu, în jurul orei 12:00 a făcut o scurtă pauză de alimentare lângă Lacul Capra unde cei din echipa lui l-au așteptat cu mâncare și alte bunătăți. Următorul punct intermediar a fost Fereastra Mare pe unde Silviu a trecut pe la ora 15:47, ajungând apoi la final la Cantonul Forestier Rudărița.

Creasta Făgărașului este un traseu, pe care orice român care îndrăgește muntele ar trebui să-l facă, fie că în 3,4,5 zile, în 2 sau chiar într-una. Eu am făcut creasta de mai multe ori, dintre care de două ori iarna și imi doream de mulți ani să leg toată creasta dintr-o bucată. Nu era obiectivul meu principal recordul, obiectivul meu era să o fac dintr-o bucată, dar timpii lui Zsolt m-au încurajat să trag mai mult de mine. Totuși, îmi pare rău că nu prea m-am bucurat de locuri în a doua parte, însă prima bucată m-a uns la suflet, răsăritul peste Valea Oltului și peste Țara Făgărașului m-au făcut să mă simt câteva momente în altă dimensiune.

Silviu Bălan

Cu emoții și un plan bine făcut, cu condiții meteo foarte bune și o logistică bine pusă la punct, Silviu Bălan a mai scris o pagină din istoria aventurii lui!

Felicitări Silviu Bălan pentru performanța incredibilă!

Mai jos găsiți trackul turei și câteva poze de pe traseu.

https://www.strava.com/activities/345006193

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply