Prima etapă în realizarea parculeţului de copii din Satulung, în zona din spatele bisericii ortodoxe Sfinţii Mihail şi Gavril, s-a desfăşurat sâmbătă, 7 noiembrie. Construirea acestui parc, o iniţiativă civică a locuitorilor din zonele Unirii, Timocului, Gheorghe Dragoş sau Profesor Victor Jinga este susţinută de proaspătul consilier judeţean Lucian Pascu. Acesta şi-a asumat munca dministrativă necesară demarării unui astfel de proiect: aprobări de la primăria Săcele sau găsirea şi coordonarea echipei de voluntari.
În cadrul acestei prime etape, voluntarii prezenţi, în majoritate tineri, dar şi locuitori din zonele mai sus menţionate au participat la o ecologizare a zonei unde va fi amplasat parcul. S-a tăiat lăstărişul, s-au curăţat gunoaiele şi au fost ridicate de pe teren materialele de constructii aruncate de unii locuitori “amabili”, ce transformaseră zona într-o “mini rampă de gunoi”.
Mai jos puteţi vedea cum arăta zona inainte de intervenţia de sâmbătă!
Următoarea etapă este amplasarea unor tuburi de beton prin care va trece apa, pentru a putea astupa în întregime valea. Dupa umplerea până la nivel cu pământ se va face tasarea acestuia şi amplasarea mobilierului. La final, tot noi vom decora parcul cu gazon şi vom construi câteva alei de acces.
Lucian Pascu – Iniţiator proiect “Amenajare loc de joacă Satulung”
De altfel, mobilierul necesar acestui loc de joacă a fost deja achiziţionat de Primăria Municipiului Săcele şi va fi amplasat imediat ce zona va fi amenajată corespunzător. În final vă prezentăm câteva fotografii cu zona după ce a fost terminată prima etapă de sâmbătă şi echipa care a participat.
Felicitări tuturor pentru iniţiativă şi prezenţă civică!
ddss
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.