Weekendul trecut, poliţiştii de la Serviciul de Ordine Publică au organizat şi desfăşurat o acţiune cu efective mărite în Gârcini. La această acțiune, care a avut ca scop depistarea cetăţenilor care se racordează ilegal la reţeaua de energie electrică, au mai participat poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Săcele, jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Braşov, precum şi angajaţi ai Electrica Braşov.
Acţiunea a urmărit asigurarea şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă civică, diminuarea fenomenului infracţional şi verificarea legalităţii actelor de comerţ. În urma desfăşurării acţiunii au fost legitimate 110 persoane, controlate 36 de autovehicule şi aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 525 lei. Poliţiştii au constatat 20 de infracţiuni de sustragere de energie electrică prin folosirea unor instalaţii artizanale în scopul racordării la reţeaua electrică, persoanele depistate, cu vârste cuprinse între 21 şi 58 ani, fiind cercetate în stare de libertate”
comisarul şef Liviu Naghi – purtător de cuvânt al IPJ Braşov
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.