Sâmbăta, 12 martie, începând cu orele 15:00, restaurantul Il Rifugio din Săcele va fi gazda unui eveniment caritabil ce are ca principal scop susţinerea financiară pentru o familie greu încercată de greutăţile vieţii.
Redăm mai jos mesajul organizatorilor:
“Alegerea construieşte destinul” – Noi am ales să luptăm!
David (4 ani, autism sever) învaţă de la tatăl lui să lupte… Ambii ne oferă şi nouă şansa de a învăța ce înseamnă cu adevărat să fii LUPTĂTOR.
Asta e o mare A B I L I T A T E , pe care noi, cei care (mult prea uşor) îi numim “persoane cu dizabilităţi”, deseori, nu o avem…
Ne putem însă alătura unui gest, care îi va ajuta pe David şi pe tatăl lui, să tragă nădăjde că nu trăiesc înconjuraţi doar de oameni orbi sau surzi, în ale căror suflete zace nepăsarea – pentru că aceia sunt cu adevărat cei “handicapaţi”…
Eu sunt David şi vă mulţumesc că sunteţi alături de mine în lupta cu autismul”! Vă aştept în data de 12 Martie la restaurant IL RIFUGIO din Brădet (la ieşire din Săcele) de la ora 15:00.
Invitaţia costă 100 lei, va cânta formaţia ARDELENII, participanții vor avea parte de un spectacol de dans, mâncare, băutură şi voie bună. Pentru informaţii şi donaţii vă rugam să sunaţi la numărul de telefon: 0769246547.
Vă mulţumim!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.