Home / Actual / Transhumanţa educaţională la Săcele: de la Şcoala 5 din Gârcini la “Victor Jinga”

Transhumanţa educaţională la Săcele: de la Şcoala 5 din Gârcini la “Victor Jinga”

Peste 250 de copii din ciclul gimnazial (clasele 5-8) care acum învaţă în cadrul Şcolii Generale Nr. 5 din Gârcini se vor muta din toamnă la Liceul Tehnologic “Victor Jinga” din Electroprecizia, în încercarea de a face loc unui val de copii ce vor fi înscrişi la grădiniţă la Școala Nr.5.

Acest val de înscrieri, ce va avea 400-500 de persoane, se datorează unui program guvernamental numit “Fiecare copil la grădiniţă” despre care am scris şi pe site-ul Săceleanul.Ro.

Citeşte aici cine a avut prima iniţiativă a mutări elevilor din Garcini

Programul “Fiecare copil la grădiniţă” încurajează accesul la educație copiilor între 3 și 6 ani, prin acordarea unui tichet social de 50 de lei lunar. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puțin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie (2 x Venitul Minim Garantat pentru o persoană singură).

Faţă de cele 6 clase de grădiniţă a câte 25 de copii anticipate pentru toamna acestui an de conducerea Şcolii Generale Nr. 5 din Săcele, cei 400-500 de înscrişi pot însemna o depăşire cu 200% a prognozei, astfel cei 250 de copii de gimnaziu trebuie mutaţi în altă unitate pentru a învăţa.

Liceul Tehnologic Victor Jinga va deveni şcoala acestor copii, mai precis Zona B a corpului B din cadrul acestei unitaţi. Administraţia liceului pregăteşte o zonă separată pentru aceştia, elevii urmând a fi transportaţi zilnic de acasă până la şcoală şi înapoi.

Vom reveni!

Citeşte şi despre programul “Fiecare copil la grădiniţă”

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply