Echipa U15 de rugby în 7 a CSR Săcele s-a deplasat la Constanța pentru a participa la turneul final în urma căruia s-a desemnat campioana națională. Calificată la acest turneu din postura de campioană a Munteniei, echipa din Săcele a picat în Grupa Roșie cu Gura Humorului și Suceava.
În primul meci din grupă, săcelenii s-au impus cu 17-0 împotriva echipei din Gura Humorului, meciul al doilea fiind câștigat și mai clar, 36-0 cu Suceava. În urma acestor rezultate, echipa noastră s-a calificat în finala turneului național, o finală pierdută împotriva ACS Tomitanii, echipa gazdă a turneului, cu scorul de 0-24.
Medaliile de bronz au fost cucerite de Metrorex care a trecut în finala mică de Gura Humorului cu 29-0. Bârladul a învins Suceava cu 26-12 pentru a termina competiția pe locul 5.
Săcele pierde finala cu Tomitanii și se clasează pe un binemeritat loc 2 național. Grupa de U15 va intra în vacanță urmând ca din luna septembrie aceasta, împreună cu copiii de 2002 să înceapă în premiera rugby-ul U16. Am muncit un an pentru această zi, an în care am învățat multe, am văzut multe locuri frumoase, iar acesta este numai începutul. Am trăit momente speciale pe care mulți nu le vor trăi, iar toate acestea se datorează numai copiilor care activează la clubul din Săcele. Suntem mândri că suntem antrenorii lor. Felicitări copii, felicitări! Sunteți vicecampioni naționali!
Felicitări din partea echipei Saceleanul.ro copiilor și antrenorilor care au reușit încă o dată să obțină o performanță excelentă pentru orașul nostru! Suntem mândri de voi!
Vezi ce surprize ți-au fost pregătite în Săcele cu ocazia EURO 2016!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.