Home / Săcelenii nu l-au uitat pe Eminescu

Săcelenii nu l-au uitat pe Eminescu

Un frumos obicei a fost respectat şi în acest an pe 15 iunie, la bustul poetului naţional Mihai Eminescu unde săcelenii s-au adunat pentru a-l comemora pe “luceafărul poeziei româneşti”.

Din păcate de această dată, faţă de manifestările similare organizate pe 15 ianuarie, puţini săceleni au mai găsit timp pentru a-l omagia pe Mihai Eminescu, deşi vremea de afară a fost frumoasă şi imbietoare.

Cei prezenţi au participat totuşi la o mică slujba religioasă, urmată de o depunere de coroane de flori şi de scurte momente de poezie din opera, dar şi despre Mihai Eminescu, acum la 127 de ani de la trecerea la cele veşnice a poetului naţional al romanilor de pretutindeni.

Cu ocazia acestui eveniment Paul Szasz Sebeș a prezentat două volume de poezii scrise de Nina Macari şi Liliana Vieru, două poete din Republica Moldova.

Citeste si despre echipa Proactivilor: Cine sunt ei si ce doresc sa realizeze?

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply