Home / Lotul ANL Săcele a fost achitat

Lotul ANL Săcele a fost achitat

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Braşov au dispus în luna iulie a anului trecut trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Vasile Laţa şi Radu Florea Nistor, foşti primari ai municipiului Săcele, a lui Valentin Leţ, şeful Poliţiei municipiului Săcele, a lui Radu Ispas, fost county-manager în cadrul Consiliului Judeţean Braşov, precum şi a unor funcţionari din Primăria Săcele, membri ai Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii.

Potrivit rechizitoriului, în 2006 şi 2007, Radu Ispas şi Valentin Leţ au depus la Primăria municipiului Săcele câte o cerere prin care solicitau atribuirea unei locuinţe de serviciu din locuinţele construite din fonduri ANL, destinate tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani, deşi aceştia nu îndeplineau criteriile de acordare.

Citeşte şi despre talharii din Săcele şi dacă au fost prinşi de Politie

Ieri însă, Magistraţii Tribunalului Braşov au decis să-i achite atât pe cei doi foşti primari ai municipiului Săcele, cât şi pe celelalte persoane implicate în dosarul instrumentat de DNA, în care erau acuzaţi de câte două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, din care una în formă continuată. Aceeaşi decizie de achitare a fost luată şi în cazul celorlalţi inculpaţi, printre care se numără şeful de atunci al Poliţiei Săcele.

Sechestrul asupra anumitor bunuri rămâne

Instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Simona Nicoleta Mădăraş – Fântânaru şi a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă asupra bunurilor imobile aparţinând inculpaţilor Daniel Ciurea, Ovidiu Ciprian Cioca, Laurenţiu Pricope, Victor Şerban, Radu-Petru Ispas, Vasile Laţa, Radu Florea Nistor şi Valentin Leţ, pentru recuperarea prejudiciului de 20.000 de lei.

Conform sentinţei, măsura va înceta de drept dacă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii partea civilă nu va introduce acţiune în faţa instanţei civile. Sentinţa Tribunalului Braşov poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

conform bzb.ro, bizbrasov.ro si comunicat Judecatoria Brasov

Primăria cere sponsorizare. Citeşte aici pentru ce anume!

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply