Noile dificultăţi întâmpinate în procesul de implementare, dar şi faptul că până la data de 30 iunie nu s-a semnat Procesul Verbal de recepţie la terminarea lucrărilor datorită obiecţiilor formulate de reprezentantul I.S.U. Braşov, au determinat Primăria Săcele să amâne finalizarea Centrului Multicultural până la data de 1 noiembrie 2016.
Motivele care au generat întârzierile în implementare şi au făcut necesară amânarea ţin de I.S.U. Braşov, care în urma unui control, a constatat o serie de neconcordante în ceea ce priveşte soluţiile tehnice adoptate cu normativele tehnice şi legislaţia specifică în vigoare.
Citeşte şi despre locurile de muncă disponibile in Politia Braşov
Deficientele constatate au fost remediate în mare parte, cu excepţia celor referitoare la execuţia rezervei intangibile de apă pentru alimentarea drencerelor la nivelul centrului de intervenţii, pentru care procedura de achiziţie este în curs de desfăşurare deoarece execuţia rezervei de apă implică activităţi de proiectare, autorizare şi proceduri tehnice complexe de realizare.
Sumele necesare finalizării proiectului, considerate cheltuieli neeligibile, şi care urmează să fie acoperite de Municipiul Săcele sunt în valoare totală estimată de 400.000 lei inclusiv TVA, sumă deja aprobată de Consiliul local Săcele.
Citeşte şi despre Cupa Roza Vanturilor de la Săcele
Ti-a plăcut această stire? O consideri utilă? Promoveaz-o cu LIKE & SHARE
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.