Home / Turiști britanici salvați din Piatra Mare

Turiști britanici salvați din Piatra Mare

Salvamontiştii săceleni şi jandarmii montani din Predeal au fost solicitaţi miercuri să intervină pentru a salva doi turiști rătăciți în masivul Piatra Mare. În ciuda vremii nefavorabile, doi tineri din Marea Britanie, de 21 şi 22 de ani, au abordat un traseu periculos din Piatra Mare și s-au rătăcit într-o zonă frecventată de urşi.

Străinii au apelat la ajutorul salvatorilor care au încercat să-i îndrume telefonic, dar în momentul când semnalul telefonic nu a mai permis menţinerea legăturii între turişti şi salvatori, s-au format 2 echipe de căutare-salvare care au găsit turiştii în aproximativ 2 ore. Aceștia se aflau teferi și nevătămați în apropiere de poiana Stâna Pietricica.

S-a plecat după ei deoarece zona este frecventată de urşi, iar dacă turiştii ar fi rămas pe munte ar fi riscat să intre în hipotermie.

Ciprian Aldea – purtător de cuvînt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov

Turiştii au fost găsiţi în jurul orei 20.00 de echipa din Săcele, ei fiind coborâţi în siguranţă la Dâmbul Morii.

Top 3 in România: Broşteni, Vişeu de Sus şi Săcele. Vezi la ce categorie!

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply