Primăria Municipiului Săcele, cu sediul în strada Piața Libertății nr 17, judetul Brașov, anunță organizarea unei proceduri de selecție pentru stabilirea unor parteneriate cu entități de drept privat, în vederea depunerii și implementării unor proiecte finanțate prin PROGRAMUL OPERAȚIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020, „Romania Start Up Plus” Axa prioritară 3: Locuri de muncă pentru toti, Obiectivul tematic 8: promovarea unor locuri de muncă durabile și de calitate și sprijinirea mobilității lucrătorilor, Prioritatea de investiții 8.III: Activități independente, antreprenoriat și înființare de întreprinderi, inclusiv a unor intreprinderi și a unor întreprinderi mici și mijlocii inovatoare, Obiectiv specific 3.7. Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil nonagricol din zona urbană.
Citeste si despre: Job la Primăria Municipiului Săcele
Cerințele generale pe care trebuie să le îndeplinească partenerul pentru a fi selectat în vederea constituirii parteneriatului sunt specificate în Ghidurile AMPOCU: Ghidul Solicitantului – Condiții Generale și Condiții Specifice (aferente DMI-ului). Activitățile care vor face obiectul proiectului dezvoltat în parteneriat sunt activitățile eligibile menționate în Ghidul Solicitantului – Condiții specifice. Ghidul aferent acestui DMI se poate descărca de pe website-ul www.fseromania.ro
Profilul partenerilor
Sunt așteptate propuneri din partea organizațiilor care respectă următoarele condiții:
Condiții generale de eligibitate:
- Să facă parte dintre categoriile de beneficiari (solicitanți sau parteneri) eligibili în cadrul cererii de proiecte, conform Ghidului Solicitantului – Condiții Specifice, DMI 4.1
- Să respecte Regulile generale privind eligibilitatea solicitantului și a partenerilor prevăzute în Ghidul Solicitantului – Condiții Generale
Conditii specifice de eligibilitate:
Pentru a fi eligibil, administratorul schemei de antreprenoriat trebuie să îndeplinească următoarele condiții cumulative:
- Are capacitatea, conform actelor de înființare și funcționare, să desfășoare acțiuni de consiliere și/sau dezvoltare a IMM.
- Demonstrează desfășurarea, în perioada cuprinsă între 1.01.2012 şi data lansării acestui apel, de activități de formare antreprenorială sau consiliere privind implementarea unor planuri de afaceri specifice IMM. În cazul în care această condiție este demonstrată printr-un proiect/ contract de prestări de servicii, este obligatoriu ca activitățile specifice să fi fost inițiate și finalizate în perioada menționată. Pentru dovedirea acestui element al capacităţii tehnice, administratorul schemei de antreprenoriat va prezenta, după caz, copii după contractele de finanţare, acordurile de parteneriat şi extrasele din anexele relevante la contractele de finanţare (de ex., cererea de finanţare, rapoartele finale etc.) și/sau copii după contractele de prestări de servicii privind activităţile menţionate și/sau alte documente similare, din care să rezulte explicit experienţa solicitată conform prezentului ghid.
- Sa prezinte minim doua CV-uri relevante ale expertilor, in domeniile cheie in care vor fi implicati in proiect.
La selectie pot participa si consortii de organizatii, cu conditia ca fiecare dintre partenerii implicati in consortiu sa respecte Conditiile generale de eligibilitate si impreuna sa faca proba indeplinirii Conditiilor specifice de eligibilitate.
Activitatile care vor face obiectul proiectului dezvoltat in parteneriat sunt cele prevazute in Ghidul Solicitantului – Conditii Specifice aferent DMI 3.7.
Organizatiile interesate sa participe la selectie vor depune la sediul Primăriei Municipiului Săcele, Pța Libertății nr. 17, judetul Brașov,în cadrul Centrului de Informare Cetățeni pana pe data de 11.10.2016, ora 1500, urmatoarele documente:
- Fisa Partenerului completata (conform cerintelor POCU de depunere a proiectelor in sistemul electronic MySMIS), impreuna cu documentele care atesta participarea conform Ghidului specific în perioada cuprinsă între 1.01.2012 şi data lansării acestui apel, de activități de formare antreprenorială sau consiliere privind implementarea unor planuri de afaceri specifice IMM
- Scrisoarea de intentie, cu mentiunea: “pentru selectia de parteneri POCU pe DMI 3.7, lansat in septembrie 2016”
- Copie dupa Statutul organizatiei, Codul Fiscal, Hotararea judecatoresca de infiintare,
- CV-urile a minim 2 experti cheie care vor fi implicati in proiect.
Propunerile de parteneriat eligibile vor fi selectate si verificate in ordinea primirii lor.
Partenerii selectati vor fi contactati la datele de contact furnizate in documentatie/scrisoare de intentie .
Lista finala a partenerilor selectati va fi publicata in data 24.10.2016, orele 1500.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.