Home / Actual / UDMR acuză nerespectarea legii la Săcele. De 2 ori! Vezi despre ce este vorba în ştire!

UDMR acuză nerespectarea legii la Săcele. De 2 ori! Vezi despre ce este vorba în ştire!

Prin vocea consilierului local, Gellért Géczi, UDMR consideră că Legea 215/2001 este încălcată in 2 cazuri la Săcele.

Prima dată datorită amplasării la intrarea în municipiul Săcele a unui indicator cu numele localităţii ce nu are şi inscripţii în limba maghiară si a doua oară datorită neafișării la Centrul Multicultural și Educațional și a denumirii în aceeași limbă maghiară.

Articolul 76, alin. 4 din Legea 215/2001 spune că “Autoritățile administrației publice locale vor asigura inscripționarea denumirii localităților și a instituțiilor publice de sub autoritatea lor, precum și afișarea anunțurilor de interes public și în limba maternă a cetățenilor aparținând minorității respective, în condițiile prevăzute la alin. (2). ”

Organizaţia UDMR, prin semnatarii Zsuzsánna Hlavathy, Laszlo Kristály, Tamas Kadar si Gellért Géczi (toti consilieri locali) cere remedierea situaţiilor şi se considera îndreptăţită să facă asta deoarece la recensământul din 2011, populaţia de etnie maghiară din Săcele era de 6210 persoane, adică 20,16% din totalul locuitorilor.

UPDATE: Deja Primaria Municipiului Sacele a remediat una dintre probleme. La intrarea in Sacele dinspre Brasov indicatorul a fost inlocuit cu unul bilingv.

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply