Home / Actual / Accident cu 2 victime lângă Săcele: Căruţa nu era semnalizată corespunzător, iar şoferul consumase alcool

Accident cu 2 victime lângă Săcele: Căruţa nu era semnalizată corespunzător, iar şoferul consumase alcool

La data de 12 noiembrie, în jurul orelor 17.30,  polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au constatat producerea unui accident rutier pe DN 1A.

Un bărbat de 23 ani, care conducea un autoturism pe DN 1A, dinspre Cheia spre Brașov, la km 180 + 500m., a tamponat din spate un atelaj hipo care nu era semnalizat corespunzător pentru circulația pe drumurile publice pe timp de noapte.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a doi bărbați, cu vârste de 27, respectiv 25 ani, ocupanții atelajului hipo.

Aceștia au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolul în aerul expirat, rezultatul a fost de 0,12 mg/l alcool pur.

Acesta a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, unde i-au fost  recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost constituit dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care polițiștii continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului.

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply