În accident sunt implicate un autoturism și o autoutilitară, iar în urma impactului a rezultat o victimă încarcerată, conștientă, spune BrasovTV.com
La fața locului s-au deplasat 1 autospecială cu apă și spumă, 1 echipaj pentru descarcerare, 2 echipaje SMURD, potrivit I.S.U. Brașov.
“Pe DN1, intrarea în mun. Brașov dinspre Predeal, a avut loc un accident rutier, coliziune între o autoutilitară și un autoturism. În urma impactului, autoturismul a ricoșat în alt autovehicul oprit.
O persoană, respectiv unul dintre cei doi conducători auto, a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier”, potrivit I.P.J. Brașov.
sursa BrasovTV.com
Umbra lui Dragnea la Săcele: Plăți nejustificate de 428.000 de lei către partenerii TELDRUM
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.