Home / Actual / Aeroportul Internațional Brașov a fost vizitat de elevii de la clasa de învăţământ dual a Colegiului Tehnic „Mircea Cristea”

Aeroportul Internațional Brașov a fost vizitat de elevii de la clasa de învăţământ dual a Colegiului Tehnic „Mircea Cristea”


Vineri, 24 septembrie, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a fost gazdă pentru elevii de la clasa de învăţământ dual a Colegiului Tehnic „Mircea Cristea”, care au mers în vizită la aeroport, spune Transilvania365.ro

Şeful administraţiei judeţene le-a prezentat amplasamentul şi le-a satisfăcut curiozitatea de a vedea pe viu terminalul de pasageri, cea mai vizibilă componentă a Aeroportului, cu toate funcţiunile sale şi cu toate spaţiile pregătite deja să-i primească pe viitorii călători.

De la geamurile etajului I, liceenii au putut vedea parcarea de aeronave şi calea de rulare construite în anul 2018, pista de decolare-aterizare, prima construcţie realizată în cadrul Aeroportului, precum şi componentele de infrastructură aflate acum în lucru.

Preşedintele CJ Braşov le-a explicat adolescenţilor care sunt şantierele deschise în prezent pe amplasamentul de la Ghimbav, vorbindu-le despre cele două contracte de lucrări pentru realizarea a 11 obiecte de infrastructură aeroportuară: clădirea energetică, remiza PSI, posturile de control acces, gospodăria de apă, parcarea auto și drumul care asigură accesul de la terminal la DJ 103 C, drumurile tehnologice interioare şi rețelele interioare în cadrul Aeroportului, drumul tehnologic perimetral şi accesele la echipamentele de radionavigaţie, construirea împrejmuirilor şi a porţilor, montarea sistemului de protecţie perimetrală şi devierea canalului colector Beselcin.

De asemenea, Adrian-Ioan Veştea a expus demersurile birocratice de la începutul primului său mandat la conducerea judeţului, fără de care acest proiect investiţional nu s-ar fi putut implementa, de la clarificarea situaţiei juridice a terenului de la Ghimbav, la definitivarea Masterplanului Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav şi la identificarea surselor de finanţare pentru continuarea lucrărilor.

Prezentarea a inclus şi dificultăţile întâmpinate de administraţia judeţeană în implementarea proiectului AIBG, cum au fost rezilierea unor contracte de lucrări şi reluarea unor proceduri de achiziţie, ceea ce a determinat anumite întârzieri în realizarea componentelor aeroportuare.

Preşedintele CJ a menţionat modalitatea prin care va fi operaţionalizat Aeroportul Braşov, în urma achiziţiei serviciilor de navigaţie aeriană şi implementării soluţiei de turn de control virtual la distanţă, precum şi pe baza discuţiilor cu operatorii aerieni în vederea definitivării rutelor.

Funcţionalizarea Aeroportului se va putea realiza cu concursul direct al instituţiilor statului, precum ROMATSA, SRI, Autoritatea Vamală sau Poliţia de Frontieră, care trebuie să aloce personal de specialitate pentru Aeroportul Braşov.

În momentul în care construcţia componentelor aeroportuare şi procedurile de achiziţie aflate în derulare se vor încheia cu succes şi în termenele prevăzute, va urma angajarea personalului şi deschiderea activităţii la aeroport, moment preconizat pentru sfârşitul anului 2022.

„Am dorit să construim un aeroport al zilelor noastre, de aceea am realizat acest terminal modern, cu o suprafaţă desfășurată de 11.780 de metri pătraţi, dublu ca mărime faţă de cel de la Sibiu. Chiar dacă nu am dispus de toţi banii necesari acestei investiţii, am făcut demersuri la guvern, astfel că în anii 2019 şi 2020 am beneficiat de alocări de fonduri totalizând 100 de milioane de lei, iar în acest an am mai primit 30 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor. Am convingerea că anul viitor putem să fim contemporani cu primul aeroport care construit de la zero în România, în ultimii 50 de ani. Mă bucur că am putut fi ghidul vostru astăzi şi sper să fiţi pasageri pe Aeroportul Braşov”, a spus preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

În ceea ce priveşte stradiul lucrărilor aflate în desfăşurare, şeful administraţiei judeţene a opinat că acestea au un ritm bun şi un progres deja vizibil.

„Asocierea SC BOG’ART SRL – SC UTI Facility Management SA, cea care realizează şapte componente ale infrastructurii adiacente Aeroportului, s-a mobilizat foarte bine şi a adus pe şantier echipe de muncitori care lucrează susţinut. Clădirea energetică şi gospodăria de apă au structura finalizată, posturile de control au fundaţiile turnate, drumul de acces spre terminal şi drumurile tehnologice sunt deja conturate până aproape de aşternerea straturilor superioare, se lucrează la parcare şi se introduc tubulaturile pentru canalizare, alimentarea cu gaz şi energie electrică a întregului amplasament al Aeroportului.Sunt mulţumit de progresul lucrărilor şi de modul cum antreprenorul gestionează acest şantier, având în vedere că de implementarea acestor obiecte depinde darea în funcţiune a terminalului de pasageri. Avem şedinţe săptămânale cu reprezentanţii firmelor constructoare, astfel încât să identificăm din timp toate problemele care ar putea interveni în buna desfăşurare a lucrărilor şi să avem soluţiile pregătite. Am încredere că până la venirea zăpezii, cea mai mare parte aceste lucrări vor fi finalizate”, a menţionat preşedintele CJ Braşov.

sursa Transilvania365.ro

Polițiștii au confiscat o cantitate de 1,50 mc material lemnos după o acțiune de control de 5 ore

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia