De luna viitoare, compania WIZZ AIR operaţionalizează zborurile Braşov – Londra şi Londra – Braşov cu trei frecvenţe pe săptămână: lunea, miercurea şi vinerea.
În august, conducerea Regiei Autonome „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” începe discuţiile cu operatorii aerieni interesaţi să lanseze curse între Braşov şi Paris (Orly).
În această toamnă urmează să se concretizeze discuţiile purtate cu compania UNIVERSAL AIR pentru realizarea de zboruri regulate spre două destinaţii din Israel, Tel Aviv şi Haifa.
La nivel de demersuri este şi deschiderea rutei Braşov – Budapesta – Braşov.
Începând 2 septembrie, WiZZ AIR operaţionalizează zborurile Braşov (GHV) – Dortmund (DTM) şi Dortmund (DTM) – Braşov (GHV), cu două frecvenţe pe săptămână, marţea şi sâmbăta.
Din 1 decembrie 2023, compania FLY LILI va începe zboruri comerciale regulate de pasageri, spre următoarele destinaţii:
Braşov (GHV) – Stuttgart (STR) şi Stuttgart (STR) – Braşov (GHV), cu trei frecvenţe pe săptămână, respectiv lunea, miercurea şi vinerea;
Braşov (GHV) – Munchen (MUC) şi Munchen (MUC) – Braşov (GHV), cu trei frecvenţe săptămânal, marţea, joia şi sâmbăta.
În paralel cu aceste demersuri, zborurile companiei DAN AIR continuă după programul anunţat, spre următoarele destinaţii: Roma, Stuttgart, Nurnberg, Madrid, Barcelona, Munchen, Bruxelles, Valencia, Londra.
Până la sfârşitul lunii septembrie continuă şi zborurile charter spre Antalya şi Creta asigurate de companiile AEGEAN, ANIMAWINGS și HISKY.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.