Home / Actual / Fotbalul amator brașovean: Între chestionare și “izolarea sportivilor în cantonament”
sursa monitorul expres, fotomontaj Saceleanul.ro

Fotbalul amator brașovean: Între chestionare și “izolarea sportivilor în cantonament”

Recapitulam pentru nestiutori!

Condiţiile pentru sportivii de performanţă care sunt enunţate în acest ordin sunt complexe şi descriu un regim strict de izolare şi cantonament.

Pentru că atât pe perioada pregătirii, cât şi pe perioada competiţiilor, când se vor putea relua, sportivii vor trebui să fie izolaţi în cantonament. Iar fiecare club sau federaţie care doreşte să înceapă pregătirea trebuie să deţină o bază sportivă proprie cu toate utilităţile”, a afirmat ministrul.

“Fiecare participant la cantonament trebuie să respecte prevederile din acest ordin privind pregătirea numai în regim izolat. Antrenamentele se vor desfăşura numai în regim izolat în patru etape: pregătirea antrenamentului, sesiuni individuale, sesiuni în grupuri mici şi sesiuni de antrenament colectiv. Sportivii şi antrenorii nu vor putea părăsi baza de antrenament. Singura excepţie va fi cea pentru efectuarea vizitei medicale obligatorii”, a explicat ministrul Ionut Stroe.

Să fim serioși, nimeni nu-și imaginează ca sportul competițional amator va reveni în forță

Ministrul Tineretului si Sportului, Ionut Stroe a menţionat că toţi sportivii care vor dori să reia pregătirile după ieşirea din starea de urgenţă vor fi obligaţi ca înainte de a intra în cantonament să stea în izolare totală la domiciliu timp de două săptămâni.

Sigur, acesta se referea la sportivii profesioniști, pentru că, haideți să nu fim naivi, nimeni nu-și imaginează că sportul competițional amator are vreo prioritate în fața protecției sanitare a oamenilor sau există vreo șansa reală ca ligile județene unde activează amatorii să poata să respecte regulile de mai sus.

Vă imaginați o echipă de la sat, unde oamenii joacă fotbal de placere, se antrenează sporadic și au alte slujbe normale că ar putea să “nu părăsească baza de antrenament?” 

Care baza de antrenament, tovarașii de la AJF Brașov? Azi vizitat de curând “bazele de antrenament” din ligile inferioare? Până și cele din urban lasă de dorit, de cele de la sat nu zicem nimic.

Sau credeți că aveți vreun drept să le cereți sportivilor amatori să nu respecte prevederile valabile pentru cei profesioniști? Ca și cum nenorocirea asta de virus COVID-19 alege pacienții în funcție de liga în care joacă aceștia?

Pentru că atât pe perioada pregătirii, cât şi pe perioada competiţiilor, când se vor putea relua, sportivii vor trebui să fie izolaţi în cantonament, cum mai muncesc cei care ziua sunt agenți comerciali, brutari, salahori, directori sau ce meserie or avea?

Faceți câte chestionare vreți … știm și noi că morții se acoperă cu pământ și vii cu hârtii, dar de fraieri nu ne luați … că nu joacă nimeni campionatul ăsta până câștigă cine trebuie!

Nu riscăm îmbolnavirea nimănui, doar ca să-și atârne unii un palmares licitat la gât și să se fâlfâie prin campanii electorale.

AJF Brașov întreabă cluburile din județ dacă mai vor să joace. Probabil până va fi lider cine trebuie…

COVID-19: Situație stabilă la Săcele în privința persoanelor aflate în autoizolare sau carantină

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia