Duminică, 23 octombrie a.c., conducerea Asociației “Izvorul” Săcele a organizat o nouă manifestare în șirul celor dedicate împlinirii a 100 de ani de existență a asociației.
Evenimentul s-a desfășurat la biserica “Sf. Adormire” din Satulung, la sfârșitul sfintei Liturghii, și a constat într-un parastas de pomenire a membrilor asociației din această parohie, care au trecut la cele veșnice și care au avut o contribuție semnificativă la mișcarea culturală și sportivă promovată de “Izvorul” de-a lungul timpului.
Slujba de pomenire a fost oficiată de cei trei preacucernici părinți parohi de la această biserică și s-a desfășurat în prezența a numeroși credincioși din parohie și a unui mare număr de membri ai asociației, unii purtând frumoasele costume tradiționale mocănești.
Au fost pomeniți peste 70 de izvorani originari din Satulungul de sus, componenți ai formațiilor artistice din perioada interbelică, ai redacțiilor revistelor “Plaiuri Săcelene” și “Viața Săceleană”, ai echipelor de fotbal dininainte și după Al Doilea Război Mondial, până în 1972, și ai conducerilor asociației de după 1994, precum și ai redacției revistei “Plaiuri Săcelene” din perioada modernă a asociației, împreună cu cei mai vrednici membri ai acesteia.
Printre cei pomeniți se numără: Victor Tudoran, Alex. Stroe-Militaru, Mitică Stroe, Ionel Carpin, pr. Ghe. Șerbu, Alexandru Bucurenciu, Ghe. Bucurenciu, Ștefan Comșa, Ghe. Jinga, Eremia Vlad, Ioan Orez, Andronic Moldovan, Ilie Cujbă, Octavian Taraș, Ninel Eftimie.
A fost o manifestare emoționantă, de recunoștință față de eforturile și sacrificiile celor care astăzi nu mai sunt printre noi, dar au contribuit la mersul înainte al asociației, astfel încât noi, astăzi, să-i putem sărbători Centenarul.
După slujba parastasului, izvoranii prezenți la eveniment au depus câte o lumânare și un gând pios de recunoștință la mormintele celor pomeniți, aflate în cimitirul bisericii.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.