Având în vedere că în această perioadă premergătoare Sărbătorilor de iarnă se sacrifică în mod tradiţional porci în gospodăriile populaţiei, în vederea prevenirii unor posibile infestări cu parazitul Trichinella Spiralis la om, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (DSVSA) Braşov recomandă proprietarilor de porcine să solicite efectuarea examenului trichineloscopic la porcii sacrificaţi în gospodării pentru consum propriu şi de asemenea recomandă consumatorilor să cumpere carne de porc sau preparate din carne numai din unităţi sau spaţii autorizate / înregistrate sanitar veterinar.
La nivelul DSVSA Brasov şi la sediul CSVSA-urilor din judeţ – Star, Săcele, Râşnov, Bran, Codlea, Rupea şi Făgăraş se vor efectua examene trichineloscopice prin metoda directă, scop în care s-a asigurat dotarea materială necesară, personal calificat şi s-a asigurat un program de lucru prelungit pentru deservirea tuturor solicitărilor populaţiei.
Programul de lucru pentru efectuarea examenului trichineloscopic, la sediul DSVSA Braşov, va fi zilnic între orele 8.30 – 15.30, iar sâmbătă şi duminică între orele 9.30 – 14.30.
La nivelul CSVSA, programul va fi zilnic între orele 8.00 – 17.00, sâmbăta între orele 8.00-14.00 şi duminica între orele 9.00-14.00, începând cu data de 4 decembrie.
Examinarea trichineloscopică prin metoda directă se efectueză contra cost, tariful pentru determinarea Trichinella spp., prin trichineloscopie direct fiind de 10,80 lei cu TVA. Confirmarea cazurilor pozitive de trichineloză depistate în aceste centre se va face la Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov, prin metoda digestiei artificiale.
Conform Ordinului ANSVSA nr.67/26.10.2012, porcinele crescute în gospodăriile populaţiei pot fi sacrificate si în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar sau pot fi vândute în târguri de animale autorizate sanitar veterinar, cu condiţia ca acestea să fie identificate prin crotaliere şi însoţite de „formular de mişcare” şi „certificat de sănătate pentru suine vii”, eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit din localitatea de origine.
În conformitate cu prevederile HG nr. 1214/ 2009, proprietarii ai căror porci au fost diagnosticaţi cu Trichinella Spiralis, vor fi despăgubiţi de la bugetul de stat la valoarea preţului de piaţă a animalului, după confiscarea cărnii şi subproduselor comestibile în vederea incinerării acestora într-o unitate autorizată sanitar veterinar. Beneficiază de despăgubiri, potrivit legii, numai persoanele fizice proprietare de animale identificate, în sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare.
sursa: bzb.ro
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.