Sâmbătă, 14 septembrie, în jurul orei 12:00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Barajului din Săcele, o persoană ar fi fost agresată fizic.
„În scurt timp, poliţiştii s-au deplasat la locul indicat, unde au constatat că cele sesizate se confirmă.
Astfel, în urma cercetărilor întreprinse a rezultat că faptul că, pe fondul unui conflict verbal, un bărbat, de 47 de ani, ar fi fost agresat de alţi trei bărbaţi, fiind lovit de către aceştia de mai multe ori”, se arată în raportul de caz.
Victima a fost dusă la spital, iar cei 3 agresori au fost aduşi la Braşov, în Arestul IPJ.
Ulterior, instanţa a decis că vor rămâne aici pentru încă 30 de zile, timp în care vor continua cercetările în dosarul penal deschis pentru „lovirea şi alte violenţe” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”.
sursa bzb.ro
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.