Federația Română de Fotbal a anunțat oficial că la partida dintre România și Norvegia, contând pentru preliminariile Euro 2020, vor asista cel puțin 26.414 spectatori sub 14 ani.
Asta deoarece UEFA a pedepsit forul românesc să joace o partida pe teren propriu cu porțile închise.
Totuși, regulamentul UEFA permite în asemenea situații prezența copiilor sub 14 ani pe stadion, însoțiți de un număr redus de adulți.
Și 50 de elevi ai Școlii Gimnaziale Frații Popeea Nr 4 din Săcele vor face galerie naționalei României, în tentativa acesteia de a se califica la Campionatul European din 2020.
În urma unei adrese a FRF, conducerea școlii a hotărât să susțină demersul de a avea reprezentanți pe stadion.
Copiii, împreună cu însoțitorii adulți, se vor deplasa la București cu un autocar plățiti prin efortul părinților.
Cu siguranță micii săceleni vor avea parte de o experiență frumoasă pe cel mai mare stadion de fotbal din România, pe care o dorim dublată de o victorie a echipei noastre!
Hai România!
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.