A patra ediţie a „Carnavalului Zăpezii” a fost organizată sâmbătă 8 februarie pe pârtia Fazakas de pe str. Livezii din Cernatu. Evenimentul dedicat copiilor a fost unul mai degrabă intim, la startul diferitelor probe şi concursuri înscriindu-se aproximativ 40 de copii, numărul total al persoanelor prezente la eveniment fiind de maxim 80. Totuşi, în ciuda promovării discrete a evenimentului de către organizatori, firma Soft Agency şi Asociaţia de Dezvoltare Locală “Orizonturi Săcelene”, copiii au avut parte de o zi plăcută în aer liber participând la diferitele probe şi concursuri de sanie, ski şi snowboard.
Părinţii, bunicii şi ceilalţi participanţi au asistat încântaţi la bucuria copiilor, încălzindu-se cu ceai oferit de organizatori pe ritmurile muzicii antrenante de la baza pârtiei. La final, toţi micuţii au primit premii de participare si diplome, dar s-au acordat şi premii pentru locurile 1, 2 si 3 de la fiecare categorie.
In final vă invităm, dragi săceleni, la Memorialul “Ion Tocitu”. Tradiţionalul concurs de schi al săcelenilor va avea loc sâmbătă, 15 februarie, pe pârtia din Poiana Angelescu (pe Mat). Concursul “Memorial Ion Tocitu” este organizat de Asociaţia de Dezvoltare Locală “Orizonturi Săcelene” în colaborare cu Asociaţia Cultural Sportivă “Izvorul” – Săcele şi se află la ediţia 39. Sunt aşteptaţi să concureze în acest an în special copiii, de toate vârstele, cei mai talentaţi urmând a fi premiaţi de către organizatori.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.