În perioada 12-14 septembrie, la Domeniul Dâmbu Morii de la Timișul de Jos are loc cea de-a noua întâlnire a Grupului de Lucru pentru Turism Durabil din cadrul Convenției Carpatice.
Organizator este Centrul România al Platformei Comune pentru Turism Durabil (CSTP), inaugurat în data de 10 mai 2017, la Brașov, prin implicarea Consiliului Județean Brașov.
Avem oaspeți din țările membre ale Convenției Carpatica: oficiali guvernamentali, specialiști în domeniul turismului și reprezentanți ai unor asociații de profil, care discută despre Strategia pentru dezvoltarea turismului durabil în Carpați.
Adrian Veștea – Președinte al Consiliului Judetean Brașov
Participantii au vizitat și zona Canionului 7 Scări, acolo unde au avut surpriza de a se intalni cu animale sălbatice.
Convenția Carpatică este un tratat regional de colaborare ce are ca scop protejarea si dezvoltare zonei muntilor Carpati.
Acest tratat a fost semnat in mai 2003 de către 7 tări: Cehia, Ungaria, Polonia, Romania, Serbia, Slovacia si Ukraina.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.