Crima, de o cruzime extremă, ale cărei detalii au surprins până și polițiștii, s-a petrecut în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2020, în scara unui bloc din Electroprecizia.
Tânărul de 24 de ani (la acel moment) s-a făcut vinovat de decesul unei femei în vârstă de 65 de ani, fără adăpost, care a fost găsită decedată în scara unui bloc din Săcele.
Din reconstituirea cazului, a rezultat că acesta a lovit-o pe femeia ce era intinsa în adăpostul improvizat pe jos, i-a astupat gura cu palma și i-a dat pantalonii jos.
La necropsie, medicii au descoperit că victima avea leziuni interne ce ar fi fost provocate prin introducerea in mod violent în anus a unui corp dur.
24 de ani de inchisoare pentru autor si 18 pentru complice
M. Z, autorul crimei si a faptelor ingrozitoare, a fost condamnat la 24 de ani de închisoare.
Curtea de Apel Brașov a decis să majoreze cu șase ani pedeapsa primită de criminal în primă instanță. Decizia Curții este definitivă, scria ziare.com.
El a fost găsit vinovat pentru omor calificat și viol.
Instanța de apel a majorat pedeapsa și în cazul celui de-al doilea bărbat implicat în omor, R. B. fiind condamnat în final la 18 ani şi 8 luni închisoare. Primise o pedeapsă inițială de 13 ani. Acesta a fost găsit vinovat pentru complicitate.
Judecătorii au apreciat că victima a fost supusă unor chinuri care „au depășit cu mult suferințele unui act forțat de penetrare anală, cauzându-i-se ruperea mai multor organe interne”.
În plus, pe corpul femeii (pe față, în zona coastelor și pe picioare), au fost descoperite și alte urme de violență, semn că a fost bătută și ținută cu forța de gură să nu mai poată striga după ajutor.
Eternul monopol! De la 1 ianuarie 2022, se scumpește salubritatea la Săcele
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.